
Cum spălăm corect exteriorul mașinii
Pentru o spălare eficientă, cu rezultate impecabile, dar și cu riscuri minime de deteriorare a lacului noi recomandăm să țineți cont de 3 factori care stau la baza unei spălări ca la carte: factorul chimic, mecanic și temperatura. Vom da un exemplu ușor de înțeles pentru a sublinia importanța echilibrului dintre cele 3 componente care duc la o spălare eficientă.
Să ne imaginăm că avem la îndemână cel mai bun săpun pentru curățarea mâinilor. Cu siguranță dacă dorim să ne curățăm mâinile foarte bine nu va fi suficient să aplicăm săpun pe piele, iar apoi să clătim sub jetul cu apă caldă. Va fi nevoie să aplicăm o forță de frecare, iar mai concret, în exemplul dat, este necesară frecarea mâinilor între ele pentru a săpunul să desprindă murdăria de pe piele.
Așadar, un agent chimic foarte eficient și apa la temperatura potrivită pentru clătire nu vor fi suficiente fără introducerea în ecuație a unei forțe minime de frecare. Acest exemplu poate fi adaptat pentru mai multe situații din viața de zi cu zi: curățarea hainelor în mașina de spălat, spălarea vaselor în bucătărie și, bineînțeles, spălarea mașinii.
Acum, haideți să ne întoarcem la oile noastre. De fapt… la mașinile noastre.
Pentru spălarea corectă și non-invazivă, vom ține cont de cei 3 factori de care am vorbit mai sus, dar vom înțelege că există o ordine după care vom efectua operațiunile de spălare.
Etapele de spălare pe care le respectăm la noi în atelier sunt următoarele:
- Pre-spălarea întregii mașini: folosind detergenți special concepuți pentru această etapă, ne dorim să înmuiem și să dislocăm cât mai multă murdărie astfel încât spălarea ulterioară cu contact să nu provoace micro-zgârieturi sau alte daune. Dacă caroseria mașinii este încinsă, vom aștepta ca aceasta să se răcorească, ulterior stropind cu apă de la distanță pentru a aduce elementele la aceeași temperatură. După acționarea agentului de pre-spălare, clătim mașina.
- Spălarea zonelor cele mai murdare (jantele, cauciucurile și contra-aripile): recomandăm mai întâi curățarea acestor zone deoarece sunt cele mai murdare zone ale mașinii, iar mizeria care poate să ajungă pe caroserie în urma clătirii acestora nu va fi bine-venită la spălarea cu contact.
- Spălarea cu contact cu ustensile dedicate și șampon dedicat: în această etapă ne dorim înlăturarea peliculei fine de murdărie ce se depune pe caroseria mașinii și vom face acest lucru prin metoda celor 2 găleți, mănuși din microfibră și șampon pentru curățare și lubrifiere.
- Clătirea mașinii și inspectarea tuturor zonelor pentru a ne asigura că nu am omis nicio zonă și ne putem pregăti pentru următorul pas.
- Uscarea mașinii: este ultimul pas din procesul de spălare și este unul foarte delicat încât utilizarea prosoapelor de slabă calitate sau contaminate pot duce la apariția zgârieturilor. De asemenea, dacă etapele de mai sus nu au fost efectuate corespunzător și pe elementele caroseriei încă sunt particule mari de nisip și murdărie în momentul uscării cu prosoape dedicate vom “plimba” acești contaminanți și vom provoca zgârieturi.
După cum am mai spus într-un alt articol, o spălare eficientă nu presupune o presiune foarte mare a jetului pentru clătire. Noi punem accentul pe calitatea detergenților și alegem o presiune medie pentru clătirea caroseriei, evitând astfel riscuri de secționare a chederelor, dezlipirea foliei PPF sau deteriorarea elementelor revopsite.
Acum că avem o imagine de ansamblu legată de spălarea corectă și întreținerea exterioară a mașinilor noastre, apare o întrebare pe care o tot primim:
“Eu îmi spăl mașina la self-service, e ok?”
Noi am spune că este în regulă pentru o perioadă și până într-un punct.
La spălatoriile de tip self-service, în mare parte, vom beneficia în cel mai fericit caz de un factor chimic eficient. Astfel ne lipsesc două componente importante, controlul temperaturii si factorul mecanic.
Recomandăm o vizită la o astfel de spălatorie atunci când mașina este plină de insecte, dejecții ale păsărilor, sare sau alți contaminanți ce trebuiesc îndepărtați rapid, dar să ne mulțumim cu rezultatul obținut fără a interveni cu contact de orice natură.
Sunt rare cazurile în care vom vedea la astfel de spălatorii oameni ce sunt pregătiți cu ustensilele necesare pentru o spălare cu contact sau oameni ce vor aștepta răcorirea suprafețelor înainte de spălare. Să nu mai vorbim de spălarea în contactul direct cu soarele și uscarea detergenților pe caroseria mașinii care pot lăsa pete greu remediabile.
În schimb, observăm des că oamenii aleg să își usuce mașinile folosind lavete sau prosoape de uscare chiar dacă mașina este încă contaminată.


Așadar, în opinia noastră, întreținerea mașinilor la astfel de spălătorii nu este suficientă și benefică pe termen lung și când mergem la o astfel de spălătorie trebuie să ținem cont de riscurile de deteriorare ce pot apărea și să încercăm să evităm contactul de orice fel pe caroseria mașinii.
